Unde va fi construită stația de sortare a deșeurilor în județul Gorj
Autoritățile județene au decis să realizeze o stație de sortare a deșeurilor în zona orașului Târgu-Cărbunești pentru a se putea conforma cerințelor impuse de Uniunea Europeană.
Forurile europene au impus autorităților din România să realizeze stații de sortare a deșeurilor până în anul 2030. Șefii județului Gorj au identificat deja o suprafață de teren în zona orașului Târgu-Cărbunești, unde vor să demareze o astfel de investiție. Autoritățile județene au început demersurile privind realizarea studiului de oportunitate.
„Această stație va fi realizată sau, cel puțin, studiul de oportunitate va fi făcut pe un teren aflat în apropierea orașului Târgu Cărbunești, un teren care este favorabil din toate punctele de vedere.Studiul de oportunitate a fost semnat ieri și, odată finalizat, va sta la baza documentației necesare pentru scoaterea la licitație a serviciului de tratare a deșeurilor municipale la nivelul județului Gorj.S-a discutat și cu Primăria Târgu Jiu, dar vreau să subliniez foarte clar, fiind vorba de un serviciu care deservește întreg județul, nu poate fi gestionat de o singură primărie. Este responsabilitatea Consiliului Județean sau a unei asociații de dezvoltare intercomunitară, cum este ADIS Gorj.Este un serviciu este județen, nu se poate ocupa de el o administrație publică locală. După finalizarea studiului se va întocmi documentația de licitație și va fi publicată pe SEAP, conform procedurii.Câștigătorul licitației va avea obligația să proiecteze, să construiască și să opereze această stație de tratare, care va contribui la reducerea cantității de deșeuri depozitate la Târgu Jiu și la diminuarea mirosurilor din zonă aducând, astfel, un plus de valoare pentru județul Gorj. Studiul de oportunitate durează undeva la 7-8 luni de zile, pentru că sunt foarte multe analize de făcut. Dacă totul merge bine și nu avem contestații, cum s-a întâmplat la licitația pentru colectarea deșeurilor, în maximum 2 ani și jumătate am putea avea o stație modernă funcțională, inclusive la nivel național s-a modificat planul de gestionare a deșeurilor la nivel național, iar următorul termen care s-a dat pe acest segment este 2030. La nivel național, din 41 de județe, doar 18 au astfel de stații de tratare, iar doar 11 sunt funcționale. Deci, problema nu este doar locală, ci una națională”, afirmă Luis Popa, directorul ADIS Gorj.





