News

Eroii Gorjului, omagiați de Ziua Veteranilor de Război! FOTO

Astăzi, cu ocazia Zilei Veteranilor de Război, subprefectul județului Gorj, Iani Gârbaciu, a transmis un mesaj emoționant de respect și recunoștință față de cei care au apărat libertatea și demnitatea României pe câmpurile de luptă.

“Astăzi, de Ziua Veteranilor de Război, am avut privilegiul de a-i întâlni și de a le strânge mâna celor 6 eroi ai Gorjului care încă poartă în suflet amintirea zilelor în care au luptat pentru țară, în Armata Română.

Am ținut mult să ajung personal la gorjenii care au luptat sub tricolor, apărând cu orice risc libertatea, demnitatea și viitorul țării. Înfruntând greutăți inimaginabile – foamea, frigul tranșeelor, greutățile cumplite ale frontului, umilințele prizonieratului sau chiar deportarea în Siberia – au rămas drepți și demni, cu credință în bunul Dumnezeu și în țara noastră, România.

Astfel, alături de reprezentanții Armatei Române și de autoritățile locale, am mers în Prigoria, acasă la domnul Pasăre I. Florea, Colonel în retragere al Armatei Române; în Alimpești, acasă la domnul Păunescu V. Constantin, Locotenent Colonel în retragere al Armatei Române; în Polovragi, la domnul Manasia C. Ioan, Maior în retragere al Armatei Române; în Bumbești-Pițic, acasă la domnul Condel N. Ion, Locotenent în retragere al Armatei Române; în Târgu Jiu, acasă la domnul Heleșteanu Marin, Maior în retragere al Armatei Române și în Turcinești – Rugi, acasă la domnul Sichitiu Adam, Sublocotenent în retragere al Armatei Române.

Fiecare dintre domniile lor poartă pe umeri povestea unei generații care a știut ce înseamnă sacrificiul adevărat, iar prin curajul, dăruirea și suferința lor, au făcut posibilă cea mai de preț moștenire, România noastră de astăzi.

Sunt modele vii pentru noi, stâlpi ai comunității gorjene și trebuie să reprezinte pentru generațiile care vin repere de patriotism, onoare și dăruire.

Ne înclinăm cu respect și admirație în fața domniilor voastre, distinși Eroi ai Gorjului!

La mulți ani! Să ne trăiți! Dumnezeu să vă țină sănătoși”, a transmis suprefectul Gorjului, Iani Gârbaciu. 

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button