News

Meteorologii anunță primul val de caniculă în România, cu temperaturi de 35 de grade la umbră

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, intervalul 30 mai – 12 iunie 2022. Specialiștii anunță primul val de caniculă în România, cu temperaturi de 35 de grade Celsius la umbră.

Meteorologii anunță că, începând de miercuri, vremea se încălzește în majoritatea zonelor din ţară.

„Din 1 iunie, vremea se va încălzi semnificativ în majoritatea zonelor din ţară. Cel mai cald va fi spre finalul acestei săptămâni în Crişana, Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea continentală şi în sudul Moldovei. La umbră, termometrele vor indica valori care vor atinge şi depăşi uşor pragul de caniculă. Astfel, temperaturile se vor încadra între 28 şi 35 de grade Celsius, iar disconfortul termic va fi mai accentuat în zonele de câmpie. În după-amiezile primelor zile, izolat vor mai fi averse slabe, dar după data de 6 iunie vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi mai accentuată şi se va manifesta prin averse, vijelii, grindină şi fenomene electrice”, a explicat Oscar Stanciu, redactor meteo Observator.

Intervalul va debuta cu valori termice apropiate de cele climatologic specifice, respectiv 24…27 grade ziua şi 11…14 grade noaptea. Din 1 iunie, temperaturile vor creşte semnificativ, astfel că vremea va deveni călduroasă la sfârşitul săptămânii, cu maxime termice de 32…33 de grade şi minime de 15…21 de grade, în medie regională, determinând disconfort termic ridicat în zonele de câmpie. În cea de-a doua săptămână, regimul termic se va mai pondera, dar va caracteriza o vreme caldă în majoritatea zilelor (medii ale valorilor diurne de 26…29 de grade). În prima săptămână, în orele după-amiezilor, pe spaţii mici vor fi manifestări de instabilitate atmosferică. Din data de 6 iunie, sunt estimate ploi locale, posibil mai însemnate cantitativ.

 

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button