News

Cum arată prima „cutie a milei” electronică!

Mitropolia Moldovei și Bucovinei a decis să aducă inovația din Marea Britanie, achiziționând prima „cutie a milei” electronică pentru suma de 800 de lire sterline. Dispozitivul este amplasat în magazinul cu obiecte bisericești din curtea catedralei, oferind credincioșilor o modalitate mai ușoară și sigură de a contribui la cauzele sociale susținute de biserică.

Deși metoda este nouă pentru România, în multe biserici din străinătate astfel de terminale de plată sunt deja utilizate de ani buni.

Așa cum spuneam, la Iași a fost amplasată prima „cutie a milei” electronică. Sistemul este simplu și eficient, iar cei care doresc să doneze pot alege o sumă prestabilită de 30, 60 sau 90 de lei sau, dacă vor să ofere altă sumă, o pot introduce manual.

Donațiile se procesează imediat, iar fondurile colectate sunt direcționate către diverse cauze umanitare, de la sprijin pentru copii cu dizabilități, până la mese calde oferite bătrânilor aflați în dificultate.

„Este o metodă pe care colegii noștri au văzut-o în străinătate și ne-am gândit de ce să nu aducem și noi la Iași o astfel de modalitate rapidă, sigură de transfer, astfel încât să ajungă direct către beneficiar, iar omul să aibă și siguranța faptului că donația sa sau ajutorul este transmis în siguranță.

Până acum am reușit să acoperim un necesar de 2.600 de mese dedicate acestor bătrâni de la Bălțătești pentru care noi oricum oferim servicii medicale și terapeutice, dar am zis să fim și gazde primitoare oferindu-le atunci când vin la tratament o masă caldă. De asemenea, am reușit să împlinim nevoi pentru copii cu dizabilități”, a declarat pr. Cosmin Brânză, coordonatorul campaniei.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button