Adolescentul în vârstă de 16 ani din Stănești, dispărut de câteva zile de acasă, este căutat în acest moment de salvamontiști în lacul de acumulare de pe râul Jiu în zona Parcului Central al municipiului Târgu Jiu. “ Poliția ne-a solicitat ca resursă de sprijin căci există o suspiciune că s-ar fi putut arunca în apă. Nu există informații certe că tânărul s-a aruncat în Jiu, dar a fost surprins de câteva camere de filmat că se îndrepta către zona de lângă Jiu, așa că se verifică această ipoteză. Folosim cel mai performant detector de persoane rămase sub apă care se bazează pe inteligența artificială” , a declarat Sabin Cornoiu șeful Salvamont Gorj.