Societate

Cum ar putea fi “revitalizată” CE Oltenia. Ce spune un fost membru al directoratului

Constantin Popescu, fost membru al directoratului Complexului Energetic, susține că activitatea companiei energetice poate fi revitalizată.

Constantin Popescu spune că CE Oltenia poate înființa noi SPV-uri pentru a-și putea diversifica activitatea.

În opinia sa, se pot crea societăți mixte pe modelul celor pentru realizarea parcurilor fotovoltaice și grupurilor pe gaz, dar pentru turism, agricultură, fabrică de îngrășăminte sau capacități de stocare a energiei.

“CE Oltenia va avea viitor, cu toate văicărelile. CEO va produce energie pe cărbune conform planului de restructurare, până în 2030, și CEO trebuie să se revitalizeze. Una dintre discuţiile purtate, duminică, cu domnul Ciucă este ca organizația PNL Gorj să-și asume responsabilitatea și avem sprijin total din partea dumnealui pentru revitalizarea CEO. Mă aștept ca, în zilele următoare, secretarul de stat pe care îl avem trimis în Ministerul Energiei să primească sarcini în acest sens și să dăm efectiv drumul la treabă, pentru că CEO nu și-a spus încă ultimul cuvânt și are un potențial fantastic de dezvoltare. CEO deține cea mai importantă resursă umană și în cadrul CEO sunt oameni care, efectiv, știu cum să facă și să revitalizeze compania. În perioada următoare, după ce se vor stabili aceste atribuțiuni pe care le va avea noul secretar de stat va trebui să analizăm cu atenție și să dăm drumul la dezvoltarea de noi oportunități, la crearea de noi SPV-uri. Să știți că încă sunt bani în fondul de modernizare. Legat de împrumutul dat Primăriei Craiova, este un subiect care trebuie discutat amănunțit, pentru că sunt aruncate fumigene în piață de niște oameni care sunt necunoscători, niște oameni care în viața lor nu au avut grija altor oameni și și grijă unităților economice și asta e cel mai simplu să culegi capital electoral. Mă refer la domnul Miruță, că am văzut că dumnealui se plânge mereu. Este o fumigenă, pentru că dumnealui spune că CEO dă, nu dă CEO, CEO are un ajutor de stat, practic, dă statul român”, afirmă fostul șef din CE Oltenia.

“Actualele capacități sunt niște epave”.

Constantin Popescu afirmă că actualele capacități de producere a energiei pe cărbune sunt” niște epave depășite tehnologic”. Fostul membru al directoratului a precizat că grupul nr.5 al Termocentralei Rovinari este singurul care este modernizat din cadrul CE Oltenia.

„Unul dintre parlamentari, nu vreau să-i dau nume, că-i fac foarte multă publicitate, spune: “Eu am făcut o lege să păstrez actualele capacități”. Care actualele capacități? Actualele capacități sunt niște epave depășite tehnologic. Vin de acolo și cunosc foarte bine. Unitățile Turceni și Ișalnița au peste 150000 de ore de funcționare. De anul ăsta, au început opririle frecvente ale grupurilor energetice 4 și 6 de la Rovinari, fapt că unitățile alea au produs și au ținut sistemul energetic în picioare. Ce putem să vindem către Ucraina, dacă sunt făcute praf? A fost o discuție pentru niște piese generator turbină pe zona Brăila și am înțeles că nu au fost compatibile, așa că a fost o declarație nefericită. Nu ai ce să vinzi. Trebuie să înțelegem că sistemul energetic românesc pe bază de cărbune, cu excepția grupului 5, toate celelalte grupuri sunt pe o tehnologie veche. Termocentrala Ișalnița e ruginită, la fel și Turceni, Termocentrala Rovinari este perla coroanei, pentru că a beneficiat de un program de investiții accelerat într-o anumită perioadă de timp, când s-a făcut CEO”, spune liberalul.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button