Problema transportului în cariere. Lider: Pe bugetele alocate e dificil să găsești prestatori
Vicepreședintele Federației Energetica, Paul Constantinescu, cere conducerii Complexului Energetic Oltenia să aloce mai muți bani pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă în cariere.
Paul Constantinescu solicită conducerii Complexului Energetic Oltenia să facă o analiză în toate carierele și termocentralele și să aloce fondurile necesare pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă. Liderul sindical de la Cariera Husnicioara spune că va fi greu ca administrația CE Oltenia să găsească prestatori care să se ocupe de transportul la punctele de lucru, dacă alocă sume mici de bani. “Așteptăm să vedem contractele care vor veni și sperăm să se aloce mai mulți bani pentru atenția oamenilor, pentru bună desfășurare a activității și pentru oameni, să fie în condiții de siguranță. În cariere drumurile sunt greu de adus la standardele normale, pentru că sunt drumuri care pot fi amenajate și drumuri care se schimbă în funcție de condițiile de lucru și acolo normal că la o ploaie, la o ninsoare, normal că drumurile se deteriorează. Pe bugetele care au fost alocate e foarte dificil să găsești prestatori care să fie dispuși să-și îmbunătățească și parcul auto pe banii respectivi. Vom aștepta să vedem. Deocamdată, noua conducere nu a stabilit nicio întâlnire cu noi. Sperăm să avem o discuție să vedem ce intenții au pe viitor. În primul rând, trebuie discutat pe fiecare carieră în parte, pe necesitățile fiecăreia, să vedem exact bugetele care trebuie alocate. La aceste discuții trebuie să fie atât conducerea subunităților, cât și partenerul social, care poate să vină și el cu îmbunătățiri, cu idei, având fără îndoială informații de la salariați”, a conchis Paul Constantinescu.