Politică

Cum a fost primit primarul Târgu-Jiului de primarii PSD

Primarul Municipiului Târgu-Jiu, Marcel Romanescu, susține că a fost primit “cu brațele deschise” de primarii Partidul Social Democrat Gorj.

Edilul Târgu-Jiului, ales pe listele PNL în alegerile din 2020, s-a întâlnit, joi, cu noii colegi de la Partidul Social Democrat. Marcel Romanescu susține că, din cei 70 de participați la discuții 50 au fost primari. Primarul municipiului afirmă că a fost primit “cu brațele deschise”. “Am fost primit foarte bine, pentru că în viața asta am încercat să-mi păstrez anumite relații cu oamenii de foarte bună calitate. Și din acest punct de vedere, cel puțin cu primarii PSD care, astăzi, formează nucleul dur din PSD, eu zic că am avut o relație excepțională, iar mesajele pe care dumnealor le-au transmis înainte ca eu să iau o decizie, cred că au fost în această direcție, că-și doresc să aibă în interiorul PSD și primarul de la Târgu-Jiu. Vreau să vă spun că la singura și ultima întâlnire pe care am avut-o săptămâna trecută, din cei 70 de participanți, aproape 50 erau primari din județul Gorj, oameni cu care mă cunosc de foarte mult timp, pentru că nu sunt nici eu de ieri în politică, care m-au primit cu brațele deschise, pentru că știm foarte bine că Târgu-Jiu chiar reprezintă, în momentul de față, un pol de putere pentru orice formațiune politică, indiferent de ceea ce se va întâmpla în 2024. Și interesul tuturor cred că este ca să câștige și primăria municipiului Târgu-Jiu. N-am avut ani foarte ușori, atunci când candidam din partea PNL, pentru că, spre satisfacția mea am, am câștigat, în mare parte, competiția de la Târgu-Jiu. De data aceasta, însă trebuie făcută o politică comună, așa cum m-am și angajat, în așa fel încât să câștigăm Târgu-Jiul și, ulterior, să obținem un rezultat foarte bun la nivel naţional, pentru că poziționarea Gorjului într-un clasament naţional oferă posibilitatea celor care conduc destinele organizației PSD Gorj ca să poată la București să influențeze și anumite hotărâri strict politice, așa cum se procedează întotdeauna”, a declarat Marcel Romanescu.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button