Politică

Începe bătălia pentru Primăria Târgu-Jiu. Cine vrea să-l concureze pe Romanescu

Președintele Asociației Județene de Fotbal Gorj, Mihai Prunariu, este interesat de o candidatură la Primăria Târgu-Jiu, în alegerile din 2024.

Numele lui Mihai Prunariu a fost vehiculat, în ultima perioadă, pentru o candidatură la Primăria Târgu-Jiu din partea Alianței pentru Unirea Românilor sau a Partidului Național Liberal. Președintele Asociației Județene de Fotbal Gorj consideră că Târgu-Jiul are nevoie de o schimbare. Mihai Prunariu nu exclude nici varianta de a susține un contracandidat puternic, care să aibă șansa de a-l învinge pe actualul primar al municipiului, Marcel Romanescu. “De la dorință până la a se întâmpla e distanță mare. Eu, de fapt, îmi doresc ca orașul nostru să arate altfel. Dacă oricine altcineva este un candidat puternic care vrea să schimbe orașul, să-l resusciteze, n-am nimic împotrivă, susțin pe oricine, numai că trăiesc în orașul ăsta, copiii mei trăiesc aici. Îmi doresc pentru orașul ăsta o altă față, nu cred că e rău asta. Dacă se va putea să candidez, bine, dacă nu pot, nu e nicio problemă, voi susține pe cel care, din punctul meu de vedere, va face o schimbare în oraș. Eu discuțiile private niciodată nu le-am făcut publice. E adevărat că sunt discuții, avem diferite abordări, am discutat cu foarte multe persaane, dar o decizie eu încă n-am luat și nici n-am finalizat vreo discuție cu cineva. Aș vrea să văd că orașul ăsta trăiește. Este un oraș dărâmat, murdar, un oraș care nu arată cum ar trebui să arate. Mă uit în jurul reședințelor de județ și văd că acolo lucrurile s-au îmbunătățit. Dacă Severinul, acum mulți ani, era în spatele nostru, acum arată altfel, Vâlcea și Craiova, la fel. Am văzut orașe vii, curate, frumoase, unde se face ceva. La noi, dacă ieși pe stradă, știu, mi se va spune că sunt foarte multe lucrări. Păi, de ceva timp tot văd orașul dărâmat, nu văd nimic bun în orașul ăsta. Eu nu-mi doresc nimic personal pentru mine, ci pentru oraș”, a declarat Mihai Prunariu.

Ce spune Romanescu.

Primarul Târgu-Jiului, Marcel Romanescu, afirmă că s-ar fi așteptat ca Mihai Prunariu, să-l felicite pentru activitatea depusă la Clubul Sportiv Municipal, nu să-l jignească. “Din punctul meu de vedere, dacă e făcută în acel sens, dezonorează pe dumnealui, pentru că, din ceea ce știu eu, în ultimii 6 ani, am făcut foarte multe lucruri pe domeniul pe care dumnealui îl coordonează de foarte mult timp în județul Gorj. Cred că proiectul meu de suflet, Clubul Sportiv Municipal, spune despre ceea ce putea să facă un primar într-o localitate, iar atunci când vorbim de un om care a activat mulți ani în sport, cred că pe foarte mulți îi lasă rece, pentru că dumnealui putea să vină pe acest segment și putea să spună că Romanescu n-a făcut în domeniul pe care-l cunoaște dânsul sau presupun că-l cunoaște, sportul. Dar acolo lucrurile sunt cam acoperite, pentru că eu mi-am găsit o echipă foarte bună și acolo, Robert Bălăeț, Dan Ilieș, Andrei Enache, spun foarte mult pentru sportul din Gorj. Eu ar fi trebuit să fiu felicitat, nu jignit cu astfel de apelative. Din ceea ce-mi aduc eu aminte, în trecut, ne considerăm amici, chiar prieteni, uneori. Nu văd de ce mă cataloghează în acest mod, dar mă interesează mai mult ceea ce fac eu pentru municipalitatea târgujiană, nu aprecierile de genul ăsta ale unui domn ca Prunariu”, a conchis edilul.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button