Ieri, Judecătoria Târgu Jiu a admis cererea de eliberare condiționatăa lui Mihai Dafinescu, fiul judecătoarei Elena Dafinescu, așa că astăzi acesta a părăsit Penitenciarul Târgu Jiu unde se afla încarcerat.
Cu o atitudine arogantă la ieșirea din penitenciar, tânărul care purta o ținută de lux, cu o bluză care costă aproximativ 1.000 de lei, a fost întâmpinat de reporteri, cărora le-a transmis să-și vadă de treabă „Asta-i problema ta? N-ai treabă, fato? ”
Copilul judecătoarei din Novaci a fost eliberat după aproximativ doi ani de închisoare. Reamintim că în luna august 2020, Mihai Dafinescu a lovit mortal cu mașina o femeie de 52 de ani din Novaci, care se întorcea acasă de la muncă. Imediat după producerea accidentului, Dafinescu a fugit de la locul faptei și s-a predat a doua zi la poliție.
„Admite cererea de liberare condiţionată formulată de petentul condamnat D M, în prezent deţinut în Penitenciarul Tg.Jiu. În baza art. 587 alin. 1 Cod pr. pen. raportat la art. 100 Cod penal, dispune liberarea condiţionată a condamnatului D M, din executarea pedepsei de 4 ani şi 6luni şi 20 de zile închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.2642/2021, pronunţată de Judecătoria Craiova, în baza căreia s-a emis M.E.P.I. nr. 2873/2022. Rămân în sarcina statului cheltuielile judiciare în cuantum de 390 de lei , onorariul în cuantum de 340 lei al avocatului din oficiu, urmând a se avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia petentului şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi , 11.07.2023, la Judecătoria Tg.Jiu”, apare pe portal.just.ro.