News

LOVITURĂ pentru CE Oltenia! NIMENI nu a vrut să cumpere energia pe cărbune. Licitații ANULATE

Complexul Energetic Oltenia (CEO), cel mai mare producător de energie pe bază de cărbune din România, se confruntă cu o situație fără precedent. Compania a încercat să vândă energie electrică cu livrare până la sfârșitul anului 2027, însă niciun cumpărător nu s-a înscris la licitații, toate cele șase proceduri fiind anulate.

La sfârșitul lunii iulie, CE Oltenia a scos la vânzare pe platforma OPCOM un volum de aproximativ 439 GWh de energie electrică, în cadrul unor contracte cu livrare în perioada 1 octombrie 2026 – 31 decembrie 2027. Patru licitații vizau livrarea unei puteri de 5 MW, iar alte două, de 10 MW.

Potrivit datelor publicate de OPCOM, niciun ofertant nu s-a prezentat la licitații, cel mai probabil din cauza prețului minim solicitat de producător, de 730 de lei/MWh, considerat prea ridicat de potențialii cumpărători.

Dacă energia ar fi fost vândută la acest preț, Complexul Energetic Oltenia ar fi încasat aproximativ 320 de milioane de lei.

Situația apare într-un moment în care România încearcă să convingă Comisia Europeană să permită menținerea în funcțiune a unor grupuri energetice pe cărbune, invocând riscuri privind siguranța Sistemului Energetic Național în sezonul rece.

În prezent, CE Oltenia mai operează trei grupuri energetice la Termocentrala Rovinari și unul la Termocentrala Turceni. Ultimul grup de la Turceni ar fi trebuit închis până la finalul lunii, conform angajamentelor asumate prin PNRR, însă autoritățile încearcă să obțină o amânare.

În același timp, Parlamentul a adoptat un proiect de lege care prevede că închiderea centralelor pe lignit și huilă se va face doar după punerea în funcțiune a unor noi capacități energetice similare, modificare susținută printr-un amendament al PSD.

Guvernul a avertizat însă că o astfel de decizie ar putea avea consecințe financiare grave. Premierul Ilie Bolojan a declarat că România riscă corecții de peste un miliard de euro și chiar blocarea unei părți din fondurile rămase de încasat prin PNRR, dacă nu respectă angajamentele asumate privind decarbonizarea sectorului energetic.

Eșecul licitațiilor organizate de Complexul Energetic Oltenia ridică noi semne de întrebare asupra viitorului producției de energie pe bază de cărbune, într-o perioadă în care statul încearcă să mențină aceste capacități în funcțiune din motive de securitate energetică, dar piața nu pare dispusă să cumpere energia la prețurile solicitate.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button