Provocarea unui deputat pentru liderii PSD și PNL Gorj
Deputatul USR Radu Miruță îi provoacă pe deputatul PSD Mihai Weber și pe senatorul PNL Ion Iordache la o dezbatere publică.
Președinții organizațiilor județene PSD, PNL și USR candidează, la alegerile parlamentare din 1 decembrie, la Camera Deputaților. În acest context, deputatul Uniunii Salvați România, Radu Miruță, îi provoacă pe deputatul PSD Mihai Weber și pe senatorul PNL Ion Iordache la o dezbatere publică în amfiteatrul unuia dintre liceele din Târgu-Jiu. Parlamentarul așteaptă un răspuns până luni după amiază.
“Există multă minciună în spațiul public. Există mulți candidați care s-au perindat prin Parlamentul României de mai multe ori și care nu au, cu liniuță, să menționeze absolut nimic ce au făcut pentru județul Gorj. Eu cred că, pentru a putea face diferența dintre adevăr și minciună, pentru a putea să venim în fața oamenilor, pentru ca oamenii să ne cunoască din toate punctele de vedere așa cum suntem fiecare dintre noi, este extraordinar de sănătos să existe o dezbatere între candidații de la alegerile parlamentare, în special între cei care au fost deja parlamentari. În acest sens, le propun domnilor Weber și Iordache, dacă tot au spus că vor să intre în competiția asta de la Camera Deputaților, unde candidează președinții de partid, o dezbatere moderată de oricine vor domniile lor, joia viitoare, la ora 17:00 în amfiteatrul unui dintre colegiile naționale din Târgu-Jiu.
Fie la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu”, fie la Colegiul Național „Spiru Haret”, să venim cu demnitate, decență. Acolo, sunt 300 de locuri. 100 de locuri din partea USR, 100 de locuri din partea PSD, 100 de locuri din partea PNL. Nu pun niciun fel de condiție, decât ca, până luni, la ora 12:00, să ne spună dacă acceptă o astfel de dezbatere pentru ca fiecare dintre noi să ne organizăm. (…) Nu ai de ce să fugi, nu ai de ce să te sperii că ce ai făcut până acum îți poate aduce un prejudiciu. Hai să mergem deschis în fața oamenilor din județul Gorj, să primim întrebări de la acești oameni”, a precizat deputatul.