Societate

HALUCINANT: Aparegio Gorj a emis o factură de peste 150 de milioane lei vechi unei familii din Târgu Jiu! Situația IREALĂ în care a fost pus un tată și fiica sa

Situație halucinantă petrecută luna trecută la Târgu Jiu! O familie din municipiu formată dintr-un bărbat văduv și fiica sa au avut parte de un adevărat șoc atunci când o doamnă s-ar fi prezentat la locul de muncă al tinerei, pentru a-i înmâna o factură emisă de Aparegio Gorj. Sub pretextul că nu ar fi indicat ca bărbatul, și așa bolnav să vadă factura colosală, s-ar fi hotărât ca aceasta să-i fie înmânată direct fiicei acestuia.  

Un vecin al familiei ne-a povestit că totul a început în luna martie atunci când angajații Aparegio au venit să citească apometrul. Aceștia au sesizat consumul enorm de apă, însă nu au putut da o explicație plauzibilă, singura problemă găsită de către aceștia fiind o piuliță pe unde picura apă. Piulița ar fi fost schimbată, iar familia a crezut că înregistrarea de pe contorul de apă a fost o eroare a acestuia.

Surpriza, însă, a venit o lună mai târziu când tânăra din Târgu Jiu, pe când se afla la locul de muncă, s-ar fi trezit cu o doamnă care i-ar fi transmis fără niciun fel de explicație că, tatăl ei trebuie să achite peste 150 de milioane lei vechi către Aparegio Gorj. Ba chiar să spună „mulțumesc” căci factura inițială fusese de peste 300 de milioane lei vechi, însă angajații de la Aparegio ar fi decis să nu îi mai taxeze și pentru canal.

„ E aberant așa ceva! Ei plătesc cam 70-80 RON lunar apă și canalizare de foarte mulți ani, iar acum s-au trezit că au consumat într-o singură lună peste 2.700 de meti cubi de apă și trebuie să plătească 15.202 RON către Aparegio. Nu au avut inundație, nu au solarii, nu au spălătorie, unde s-a putut duce atâta apă, dacă doar picura acolo la apometru, este imposibil. Fata este studentă și lucrează ca să se întrețină la facultate, iar el este văduv și bolnav. El a făcut sesizare și solicitare de anulare a acestei facturi, dar i s-a râs în nas, i-au spus <E înregistrată factura, plătești!>. Nu este posibil așa ceva nimic nu justifică acest consum, dar ei sunt buni de plată. Sărmanii chiar nu știu ce să mai facă și la cine să apeleze, chiar se gândeau să facă un împrumut ca să plătească pentru a nu rămâne fără apă. E inadmisibil așa ceva. Nu au spart nicio țeavă în pământ. Probabil a fost afectat apometrul de cutremur, iar firma refuză să analizeze situația și să o rezolve” ne-a transmis vecinul familiei din Târgu Jiu.

 

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button