Creatoarea brandului „Le Charme” din Târgu Jiu îi învață pe cei mici să realizeze lucruri unicat!
Dacă copilul tău ar vrea să își dezvolte imaginația, ai ocazia să îl aduci la atelierele de creație „Le Charme”! Creatoarea brandului „Le Charme” îi așteaptă cu multă bucurie pe cei mici, într-un cadru de poveste, pentru a îi învăța lucruri noi: vor confecționa obiecte decorative din materiale reciclabile, vor învăța tehnici de decorare, vor face împletituri decorative, jucării textile sau pictură pe lemn și vor lua acasă obiectele create.
Atelierele de creație „Le Charme” (situate în cartierul Polata al municipiului Târgu-Jiu) își vor deschide porțile pe 15 iulie 2023 și sunt oportunitatea perfectă pentru ca participanții să își dezvolte creativitatea într-un mediu relaxant, să învețe lucruri noi și să socializeze! Porțile atelierelor sunt deschise și pentru părinții care vor să petreacă timp alături de copii și să își dezvolte latura artistică!
Detalii despre modalitatea de înscriere se pot obține la numărul de telefon 0755.741.074 sau pe pagina de facebook „Le Charme” – https://www.facebook.com/le.charme.7921
„Am gândit aceste ateliere din dorința de a putea oferi copiilor o alternativă la petrecerea timpului liber într-un mod benefic! La Atelierele Le Charme vor învăța tehnici de decorare, de creare a unor obiecte care vor fi luate acasă de către ei; reciclare creativă, pictură și crearea unor modele cu ajutorul cuielor și a aței; crearea unor jucării din materiale textile și multe altele! Vom încerca să avem activități cât mai diversificate. Le oferim copiilor posibilitatea să își dezvolte latura creativă, să socializeze, să se bucure de livadă și de minunata natură care ne înconjoară! Și părinții se vor putea înscrie la aceste ateliere, pentru a petrece timp de calitate alături de cei mici, dar și pentru a învăța lucruri noi. De asemenea, dacă doresc, pot lăsa copiii la ateliere și dumnealor pot face ce doresc, se pot relaxa acolo sau în altă parte! Trebuie să avem șansa să ne redescoperim sau să descoperim noi pasiuni care să ne aducă bucurie în viață, să ne relaxăm și să lăsăm, măcar pentru trei ore, grijile și stresul cotidian deoparte!”, a spus Laura Manea, creatoarea Atelierelor „Le Charme”.
Atelierele creative vor fi coordonate de creatoarea „Le Charme”, care va pune la dispoziția participanților materiale pe care le vor folosi și care, plină de răbdare, îi va învăța cu bucurie și le va ghida pașii spre descoperirea unor noi hobby-uri! „Acolo unde este pasiune, lucrurile devin mai ușoare, mai clare și tot ce vor crea micuții mei cursanți, vor lua cu ei! Nu este ușor să creezi ceva cu mâinile tale, iar satisfacția de la final este greu de descris! Atelierele nu vor fi doar despre posibilitatea dezvoltării imaginației și laturii creative a copiilor, ci și despre posibilitatea de a socializa într-un mediu fără acces la tehnologie, fără telefoane mobile sau alte gadgeturi! Doar oameni bucuroși să fie împreună, care învață unul de la celălalt cu multă bucurie!”, spune maestra „Le Charme”.