Cristian, Bianca și Patricia sunt cei trei tineri înghițiți de ape
Incidentul a avut loc vineri, 31 mai, pe o insuliță din jurul fluviului Natisone, regiunea Priuli Venezia Giulia din Italia, din cauza puternicelor inundații – din ultima perioadă – provocate de precipitațiile abundente.
Cei trei români – două fete și un băiat – se aflau într-o scurtă plimbare, moment în care au fost luați prin surprindere de creșterea bruscă a nivelului apei. La fața locului a fost găsită o mașină înmatriculată cu numere de România.
Au trecut ma bine de 24 de ore de când cei trei tineri au dispărut în apele fluviului Natisone. ”Sunt ore decisive”, subliniază primarul din Premariacco, Michele De Sabata. În timp ce căutările celor trei tineri se desfășoară într-o operațiune contra-timp, autoritățile au depistat semnalul unui telefon mobil, singurul indiciu ce ar putea să-i ducă la găsirea lor, însă acest lucru este posibil doar dacă dispozitivul încă se află la unul dintre cei tineri.
Vineri, 31 mai, cei trei tineri ar fi pornit într-o excursie în aer liber, cu destinația cunoscută sub numele de Premariacco beach, plaja de pe râul Natisone, sub Podul Roman, în Premariacco. În timp ce se aflau pe o insuliță de lângă fluviu, românii au fost luați prin surprindere de creșterea bruscă a debitului apei. Fără a avea prea mult timp de reacție, aceștia nu au mai apucat să traverseze râul din cauza curenților de apă care a venit puternic peste ei.