Știri

Corturi anticaniculă amplasate în Rovinari

În condițiile temperaturilor caniculare de afară, Primăria Rovinari a amplasat două puncte de prim ajutor care să vină în sprijinul cetățenilor.

Astfel, cetățenii care au drum prin oraș între orele 11:00 și 17:00, se pot opri la unul din corturile amplasate în Piața Centrală și în foișorul din zona magazinului ABC pentru a se răcori cu un pahar de apă rece .

Totodată, asistenții comunitari din cadrul Serviciului Public de Asistență Socială vor măsura tensiunea arterială celor care solicită acest lucru și vor oferi informații cu privire la măsurile de protecție pe timp de caniculă.

Principalele recomandările pe timp de caniculă pentru cetățeni sunt următoarele:

– evitați expunerea prelungită la soare între orele 11.00 – 18.00;

– consumați zilnic între 1,5 – 2 litri de lichid;

– evitați consumul de alcool deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii;

– evitați băuturile cu conținut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice;

– consumați fructe şi legume proaspete;

– evitați activitățile în exterior care necesită un consum mare de energie (muncă fizică, sport, etc)

 

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button