Adolescentă moartă după ce un copac a fost doborât de furtună pe cortul ei
O adolescentă din Italia aflată în tabără a murit după ce un copac a fost doborât de furtună pe cortul ei. Tragicul accident a avut loc luni noapte, când nordul ţării a fost măturat de furtuni violente.
Chiara, de 16 ani, a murit strivită de un copac doborât de furtuna puternică în zona Brescia. Fata era cu prietenii într-o tabără de cercetași, în zona montană Val Camonica, la o altitudine de 1.400 de metri.
Tinerii veniseră să petreacă câteva zile de vacanță în mijlocul naturii. Nu era prima oară când plecau într-o astfel de aventură împreună, din dorința de a se bucura de aerul curat de munte. Luni seară, din cauza vântului puternic, un copac s-a prăbușit peste cortul în care dormea fata. Din primele informații, ea a murit pe loc.
Echipele de salvare au fost sesizate în jurul orei 5.00 dimineața despre tragedie. La fața locului au venit salvamontiști și pompieri. Aproximativ 70 de tineri au fost coborâți de pe munte și duși în cea mai apropiată localitate. Acolo au fost cazați într-o sală de sport.
„Suntem alături de familia fetei”, a declarat în această dimineață premierul Giorgia Meloni. „Am aflat cu mare durere despre moartea unei fete de numai 16 ani, lovită de un copac într-o tabără de cercetași, transmit familiei și celor dragi condoleanțe și că toată Lombardia le e alături”, a declarat Attilio Fontana, președintele consiliului din Lombardia.