Continuă greva generală. Lider: Guvernul ne aruncă praf în ochi!
Sindicaliştii din educaţie au refuzat oferta Guvernului pentru încetarea grevei.
Profesorii continuă greva generală. Sindicaliştii din educaţie au refuzat, joi, oferta guvernului pentru încetarea grevei. Executivul vrea să le ofere cadrelor didactice sume de bani, în lunile iunie și octombrie: 1.000 de lei, respectiv 1.500 de lei. “Nu se încearcă sub nicio formă să se răspundă la revendicările noastre. Vin și ne aruncă doar praf în ochi, sperând că lumea o să fie mulțumită și că ei scapă foarte ușor de responsabilitățile pe care le au și că o să reușească să pună capăt acestei greve. La nivel naţional, toată lumea este pentru continuarea acestei greve. Atât timp cât revendicările noastre nu sunt discutate, deci nu există nici cea mai mica inițiativă din partea guvernului să se pună la masa negocierilor. Probabil așteaptă să vadă ce se întâmplă în următorul moment de timp. Presupun că ei consideră că noi ne vom plictisi de această grevă, că ne vom gândi că trebuie să încetăm această grevă din proprie inițiativă și să rămânem tot cu salariile pe care le avem acum și cu aceleași condiții de muncă pe care le avem de ani de zile”, spune Gheorghe Neamțu, vicepreședintele Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământ Gorj. Liderul USLI speră ca guvernanţii să fie de acord rapid cu revendicările sindicaliștilor din Educație pentru a nu fi pusă în pericol desfășurarea calendarului examenelor naționale. Peste 90% dintre profesorii din Gorj au intrat în grevă generală.