Conducere nouă la SAJ Gorj. Tătaru promite transparență
Noul manager al Serviciului Județean de Ambulanță Gorj, Tiberiu Tătaru, a prezentat într-o conferință de presă noua echipă de conducere a instituției.
Din comitetul Director al Serviciului Județean de Ambulanță Gorj fac parte directorul economic, Constantin Bodescu, directorul tehnic, Cătălin Cosor, asistentul șef Maria Golumbeanu și directorul medical Florentina Motea a cărei numire a fost făcută luni. Tiberiu Tătaru i-a asigurat pe jurnaliștii prezenți, marți, la conferința de presă, că echipa de conducere a Serviciului Județean de Ambulanță Gorj va da dovadă de transparență. “Sper că vom reuși să venim în întâmpinarea tuturor solicitărilor pe care le vom primi din teren”, a spus managerul SAJ. Tiberiu Tătaru susține că a încercat să rezolve problema medicilor din cadrul instituţiei. În prezent, Serviciul de Ambulanță Gorj nu poate asigura decât un medic pe tură. Managerul interimar spune că a discutat cu peste 70 de medici pentru a încerca să-i aducă la SAJ, dintre care 7 ar intenționa să vină. În plus, Tătaru a precizat că mare parte din măsurile lăsate de instituțiile de control Serviciului Județean de Ambulanță au fost duse la îndeplinire de foștii manageri Traian Constantinescu și Cristi Aldescu. Tiberiu Tătaru spune că, de când a preluat funcția de manager, a dispus recuperarea prejudiciilor create instituției în urma amenzilor luate de la ITM. În plus, afirmă că a demarat procedurile pentru realizarea unei farmacii cu circuit închis în cadrul SAJ. În perioada următoare, va scoate la concurs postul de farmacist.
Tiberiu Tătaru a anunțat că și-a propus ca, la anul, să achiziționeze 3 ambulanțe 4X4 pentru a fi folosite la intervențiile din zonele montane greu accesibile din județ.