News

Lucrări de întreținere pe DN67, în Gorj. Traficul va fi restricționat în mai multe localități

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova anunță desfășurarea unor lucrări de întreținere pe DN67, în raza Secției de Drumuri Naționale Târgu Jiu, în perioada 4 mai – 18 mai 2026.

Intervențiile vor avea loc pe două tronsoane importante ale drumului național, respectiv între kilometrii 63+300 și 80+000, dar și între kilometrii 91+000 și 118+000.

Lucrările vizează mai multe localități din județul Gorj, printre care Scoarța, Piștești, Ciocadia, Bengești, Bălcești, Tămășești, Buduhala și Ciuperceni.

Pe durata desfășurării lucrărilor, traficul rutier va fi restricționat temporar în zonele afectate, fiind dirijat cu ajutorul piloților de trafic.

Autoritățile le recomandă șoferilor să circule cu prudență, să respecte semnalizarea rutieră temporară și indicațiile personalului aflat în teren, pentru a evita incidentele și întârzierile.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button