Duminică, 15 decembrie 2024, începând cu ora 16:00, curtea Bisericii Cojmănești va găzdui cea de-a III-a ediție a Concertului Tradițional de Colinde, un eveniment devenit o sărbătoare de suflet pentru comunitatea locală.
Gazdele și invitații se pregătesc să aducă vestea Nașterii Mântuitorului prin colinde și obiceiuri populare specifice zonei. Evenimentul reunește grupuri vocale și ansambluri folclorice renumite, care vor încânta publicul cu interpretări autentice și emoționante:
•Grupul Vocal „Nedeia” Novaci, coordonat de Elena Bălan;
•Ansamblul de Datini și Obiceiuri Populare „Roua-Closani”, condus de Carmen Felicia Sarcină;
•Grupul „Privighetorile Gorjului”, sub îndrumarea Emiliei Drăgotoiu Nanu;
•Grupul de Colindători ai Ansamblului Folcloric „Cheile Oltețului” Polovragi, coordonat de Gheorghe Epure;
•Cătălin Pilea și grupul său de colindători;
•Grupul „Brăulețul” Motru, condus de Albu Constantin.
Gazdele evenimentului, elevii Școlii Slivilești, vor deschide porțile acestei sărbători cu emoție și bucurie, invitându-i pe toți iubitorii de tradiții să li se alăture.
Organizatorii invită toți locuitorii, indiferent de vârstă, să ia parte la acest moment de comuniune și celebrare a tradițiilor strămoșești. „Vă așteptăm cu mic, cu mare, să îi ascultăm și să ne bucurăm împreună de această sărbătoare a colindului!”, transmit organizatorii.