News

Colț de rai transformat în groapă de gunoi! Imagini revoltătoare surprinse de un biciclist la doar câțiva kilometri de Cheile Sohodolului

În timp ce pedala pe unul dintre cele mai frumoase trasee din județul Gorj, un biciclist pasionat de natură și explorări outdoor (hiking & cycling) a făcut o descoperire revoltătoare: grămezi de gunoaie aruncate direct în albia unui pârâu, într-o zonă de o frumusețe aparte, aproape de Cheile Sohodolului, pe raza comunei Runcu, satul Dobrița.

Sacii cu deșeuri, haine uzate și alte resturi menajere au fost abandonați chiar la marginea apei, punând în pericol ecosistemul local și transformând un colț de natură virgină într-o imagine dezolantă.

„E dureros să vezi cum o zonă de poveste e batjocorită de nepăsarea unor oameni. Merg frecvent cu bicicleta pe aici, dar imaginea asta m-a lovit ca un pumn în stomac”, a scris bărbatul care a publicat fotografia pe rețelele de socializare.

Internauții au reacționat rapid, distribuind imaginea.

Reamintim că aruncarea deșeurilor în mediul natural este sancționată conform legii, iar cetățenii pot sesiza astfel de fapte la Garda de Mediu

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button