News

Papa Francisc este conectat la un aparat respirator

Papa Francisc a suferit vineri un episod brusc de dificultăți respiratorii și a fost conectat la un aparat de respirat, a anunţat Vaticanul.

Potrivit ultimelor date transmise Vatican, Papa Francisc a suferit o criză respiratorie bruscă, iar situaţia a fost complicată şi de vărsături, dar după ce a fost conectat la un aparat care îl ajută să respire „este conştient şi orientat”, notează CNN.

Un purtător de cuvânt a precizat ulterior că acesta nu este considerat în afara pericolului în acest moment.

Vă reamintim că Papa Francisc a fost internat pentru prima dată la Spitalul Gemelli din Roma în urmă cu două săptămâni, după ce a acuzat o serie de probleme medicale legate de plămâni, inclusiv bronșită și apoi pneumonie. Actuala sa spitalizare este a patra și cea mai lungă ședere de când a devenit papă, în 2013.

Suveranul Pontif a suferit de probleme legate de plămâni o mare parte din viața sa. În tinerețe, a suferit de pneumonie severă și i s-a extirpat o parte dintr-un plămân.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button