Eveniment

Ciorecan, finul primarul de Slivilești, a fugit în pădure când au venit polițiștii la poarta sa

Costi Ciorecan, finul primarul Bucurescu Sorin de la Slivilești, nu s-a predat, din prima poliției. Abia în dimineața zilei de sâmbătă, la ore bune după comiterea accidentului rutier mortal, el s-a prezentat în fața polițiștilor care ridicau mașina implicată în accident. Atunci când l-au căutat pentru prima dată, polițiștii, respectivul a sărit pe  geamul locuinței sale și a fugit în pădure. A fost adus în curtea primarului câteva ore mai târziu după ce a fost convins de comandantul poliției și de un amic al său că nu va scăpa de rigorile legii, chiar dacă devine un fugar.

Finul primarului a ajuns sâmbătă pentru 24 de ore după gratii urmare a accidentului mortal în care a fost implicat. Acesta a fugit de la locul accidentului, dar în jurul întregului incident sunt destule semne de întrebare, deoarece sunt voci care susțin că primarul nu ar fi nici el străin de cele întâmplate. De altfel, Bucurescu, spune că a fost informat de fin că ar fi lovit ceva cu autoturismul său, dar acesta susține că ar fi ignorat informația, devenind astfel complice la comiterea faptei. Edilul ar trebui să aibă calitate de suspect în cauza respectivă, care s-a finalizat cu pierderea vieții unui bărbat din Șiacu, comuna Slivilești, lăsat să moară în drum.

 

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button