News

Cine este bărbatul care a câștigat marele premiu la Loto și ce mesaj a transmis

Câștigătorul premiului de categoria I la tragerea Loto 6/49 din 30.03.2025, de 6,34 milioane de euro, s-a prezentat pentru a-și ridica banii.

Bărbatul este din Timișoara, are 39 de ani și joacă de peste 10 ani la loto.

„Dragă Loterie, sunteți dovada că în viață, fără să fim dependenți de jocuri de noroc, putem totuși avea o mică părticică oferită destinului a fi aleasă!”, este mesajul câștigătorului.

„Un tânăr corporatist de 39 de ani, stângaci, dar nu și în ceea ce privește norocul, s-a prezentat în cursul zilei de astăzi la sediul central al Loteriei Române pentru a ridica câștigul de categoria I, obținut la tragerea Loto 6/49 din data de 30.03.2025, în valoare de 31.567.186,80 lei (peste 6,34 milioane de euro). Timișoreanul joacă de peste 10 ani la loto, iar jocurile preferate sunt Loto 6/49 și Joker. Numerele care i-au purtat noroc au fost alese la întâmplare”, transmite Loteria Română.

Biletul norocos a fost jucat pe platforma online joaca.loto.ro și a fost completat cu trei variante la Loto 6/49.

Câștigătorul nu a dorit să-și facă publică identitatea.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button