News

Ciclonul care a DISTRUS Europa, ajunge în România! Meterologii ANM avertizează

În Europa, în ultimele zile, un ciclon a făcut ravagii, cea mai afectată țară fiind Italia. Meteorologii avertizează că ciclonul se întreaptă spre țara noastră și chiar dacă nu va lovi cu aceeași intensitate așa cum a făcut-o în Europa de vest, va aduce ploi abundente, grindină, vânt puternic.

”În această perioadă din an, final de lună mai și început de lună iunie ne așteptăm la un grad ridicat de instabilitate atmosferică. Activitatea ciclonică în zona mărilor și a oceanelor este destul de mare pentru că temperatura apei este destul de ridicată, favorizează evaporarea și în același timp se formează cicloane care determină astfel de manifestări de instabilitate.

La noi în țară, începând de duminică seară, vor fi manifestări de instabilitate, dar la cote mult mai reduse față de ceea ce am văzut că se întâmplă pe continentul european.

Ne așteptăm la averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, dar și probabilitate mare pentru căderi de grindină în partea de sud-vest a țării, la început, în special în Oltenia și în zona Banatului, apoi treptat și în jumătatea de vest a Munteniei, Crișana, Transilvania și Maramureș, și doar izolat în celelalte zone.

Cantitățile de apă, atât în intervale scurte de timp, cât și prin acumulare, mai ales în noaptea de duminică spre luni și pe parcursul zilei de luni vor depăși 20-25 l/metru pătrat”, a declarat Oana Păduraru, meteorolog ANM, la Antena 3 CNN.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button