News
Chirurgul Soare de la SJU Târgu Jiu alături de alți patru medici, renunță la gărzi!
Sunt din nou tensiuni la Spitalul Județean de Urgență din Târgu-Jiu. Cinci chirurgi, în frunte cu șeful de secției, medicul Claudiu Soare, au anunțat conducerea că nu mai fac gărzi, începând cu luna septembrie.
Claudiu Soare va renunța complet la gărzi, iar Valentin Neagu, Constantin Barbu, Sorin Stăniloiu și Adrian Ciprian Sterie vor asigura doar gărzile obligatorii. Motivul este atitudinea conducerii Spitalului Județean în cazul medicului Constantin Barbu, care a operat-o de hernie pe gravida din Tismana. Într-o adresă înaintată conducerii Spitalului Județean, medicii chirurgi acuză condiții improprii de lucru. Claudiu Soare spune că se poate reveni la decizia de a nu mai face gărzi în urma unor negocieri și a semnării unui protocol, prin care conducerea să-și asume crearea unui minimum de condiții necesare.