Chef de mii de euro în austeritate. Deputat de Gorj: „Cine a greșit, răspunde”
Ministrul Economiei și deputat de Gorj, Radu Miruță, a anunțat, astăzi, declanșarea procedurii de demitere a conducerii companiei de stat SALROM, în urma catastrofei produse în luna mai la Salina Praid.
Acesta acuză grave neglijențe, pasarea responsabilității între instituții și risipirea banului public în plină criză.
„Am spus că facem curățenie în instituțiile statului. Asta facem!”, a transmis ferm ministrul Miruță, care afirmă că dezastrul de la Praid nu a fost un accident natural, ci rezultatul direct al incompetenței și al indiferenței autorităților implicate, precum SALROM, Apele Române și ANRM.
Ministrul scoate la lumină o cheltuială revoltătoare: peste 12.500 de euro din bani publici ar fi fost folosiți de conducerea SALROM pentru o petrecere pe 30 iunie — exact în momentul în care echipele ministerului căutau soluții urgente pentru siguranța Salinei Praid.
„Conducerea SALROM va răspunde. Și cu funcțiile, și în fața justiției. S-a terminat cu bătaia de joc pe banii oamenilor”, a declarat Miruță, care promite toleranță zero față de risipa și privilegiile nemeritate din companiile de stat.
„România nu este în criză doar din lipsă de bani, ci din cauza unui sistem corupt și împărțit între privilegiați și restul. Guvernul Bolojan repară acest sistem. Nu cu vorbe, ci cu fapte”, a mai transmis ministrul, subliniind că beneficiile din instituțiile statului trebuie să vină cu responsabilitate și răspundere clară.