CFR Marfă își declară falimentul
CFR Marfă va trebui să-şi declare lichidarea şi să oprească activitatea imediat după operaţionalizarea şi capitalizarea companiei Carpatica Feroviar.
„Conform procedurii şi conform regulamentului european în materie de rambursare de ajutor de stat, în condiţiile aprobării acestui mecanism de înfiinţare a companiei Carpatica Feroviar România, imediat după ce această companie se va înfiinţa, se va operaţionaliza şi va fi capitalizată în vederea cumpărării de la CFR Marfă a asset-urilor necesare şi a celor prevăzute şi agreate cu Comisia Europeană, CFR Marfă va trebui să-şi declare lichidarea şi să oprească activitatea şi, practic, ultima zi de furnizare de servicii de transport feroviar de marfă de către CFR Marfă va coincide cu prima zi în care Carpatica Feroviar România va furniza servicii de transport feroviar.
Operaţionalizarea companiei depinde de următorul pas, şi anume Hotărârea de Guvern de capitalizare cu suma necesară cumpărării de mijloace fixe şi asset-uri de la CFR Marfă şi, conform procedurilor din cadrul Autorităţii Feroviare Române, eu estimez ca până la 1 martie toate aceste procese să se întâmple. Spun 1 martie, pentru că 12 martie ar fi ziua în care concordatul preventiv în care CFR Marfă se află expiră”, a afirmat Apostolache, potrivit ProTV.