
Scene tensionate, ieri, miercuri 8 septembrie 2025, la Colegiul Tehnologic „Ioan Culcer” din Târgu Jiu, ( Colegiul Tehnic nr.2) unitatea de învățământ situată lângă Inspectoratul Școlar Județean Gorj. O elevă de 18 ani ar amenințat cu un obiect tăietor-înțepător un coleg de 15 ani, chiar pe holul liceului.
Acesta este al doilea caz de violență petrecut în ultimele două săptămâni la Liceul Nr.2 din municipiu.
Reamintim că pe 26 septembrie 2025, tot aici, un elev de 16 ani a fost rănit cu un briceag în timpul unei altercații cu un coleg de 18 ani – un incident care a stârnit îngrijorare în rândul părinților.
În acest nou caz polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și port ilegal de obiecte periculoase.
În urma probatoriului administrat de Biroul de Investigații Criminale, eleva a fost reținută pentru 24 de ore, fiind introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Dolj.
“La data de 8 octombrie 2025, polițiști din Târgu Jiu au fost sesizați în mod direct de către un cadru didactic al unei unități de învățământ din municipiu, cu privire la o altercație între 2 elevi ai instituției.
Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că în jurul orei 12:50, în timp ce se afla pe holul liceului, o tânără, în vârstă de 18 ani, din comuna Bălești, elevă a clasei a XI-a, în urma unui conflict spontan, ar fi amenințat cu un obiect tăietor-înțepător un alt elev care își urmează cursurile la aceeași unitate de învățământ, în vârstă de 15 ani, din Târgu Jiu, fiindu-i provocată o stare de temere.
Tânărului de 15 ani i-au fost aduse la cunoștință prevederile Legii 26/2024, acesta opunându-se emiterii unui ordin de protecție provizoriu, fiindu-i înmânată o cerere pentru a se adresa instanței.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de amenințare și port ilegal de obiecte periculoase.
În urma probatoriului administrat de către polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale, a fost dispusă reținerea pe bază de ordonanță pe o perioadă de 24 ore față de tânăra de 18 ani, aceasta fiind introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Dolj, urmând ca la data de 09.10.2025 să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu cu propuneri legale”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.





