News

Cetățenii din 7 localități din Gorj vor rămâne fără apă timp de mai multe zile

S.C. Compania de Apă Oltenia S.A. anunță întreruperea alimentării cu apă potabilă pe aducțiunea Isvarna – Craiova, la solicitarea antreprenorului SC Construcții Erbașu SA, în vederea executării bypass-urilor aferente contractelor CL19 și CL20, în localitățile Țânțăreni și Plopșoru.

Este vorba despre lucrări esențiale în vederea cuplării Firului I existent cu Firul II, care este în curs de execuție. În plus, având în vedere că este nevoie să se golească conducta de aducțiune, vor fi executate, în același timp, lucrări de reparații, înlocuire vane și întreținere, pe tot traseul aducțiunii.

Antreprenorul și-a luat angajamentul că va avea pregătite echipe astfel încât să se lucreze continuu, 24 de ore din 24, iar până la momentul respectiv se execută activitățile de pregătire pe cele două șantiere.

Perioada întreruperii alimentării cu apă este 26.02.2024, ora 00.00 – 02.03.2024, ora 00.00.
Vor fi afectate în totalitate următoarele localități: Câlnic, Telești, Rovinari, Bâlteni, Plopșoru, Țânțăreni și Brănești din județul Gorj, precum și Filiași, Braloștița, Scaești, Brădești, Coțofenii din Dos, Coțofenii din Față, Almăj și Ișalnița, Șimnicu de Sus, Craiova, Podari, Banu Mărăcine (Cârcea), Preajba Nouă (Malu Mare), Breasta.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button