Imagini de vis din Gorj! FOTO

Cheile Corcoaia, una dintre cele mai spectaculoase zone din Valea Cernei, oferă în această perioadă un peisaj rar întâlnit, care amintește de fiordurile nordice. Temperaturile scăzute au transformat apa, stâncile și cascadele într-un tablou de iarnă impresionant, cu formațiuni de gheață, pereți abrupți și reflexii spectaculoase.
Situate în Parcul Național Domogled – Valea Cernei, la granița dintre județele Gorj și Caraș-Severin, Cheile Corcoaia sunt cunoscute pentru aspectul lor sălbatic și pentru culoarul îngust săpat de apă în stâncă. Iarna, locul capătă un farmec aparte, devenind o adevărată atracție pentru iubitorii de natură și fotografie.
Imaginile surprinse de Pro Turism Herculane, evidențiază contrastul dintre stâncile masive, acoperite parțial de zăpadă, și albia înghețată a râului, conturând un peisaj unic în România.
Autoritățile recomandă prudență celor care aleg să viziteze zona în sezonul rece, accesul fiind dificil, iar gheața putând reprezenta un real pericol.





