News

Misterul unui bărbat găsit mort sub un pod și rămas neidentificat după 27 de ani

Bărbatul neidentificat a fost găsit pe malul râului Avon la 19 mai 1996. O organizație de caritate pentru persoane dispărute din Marea Britanie a reînnoit apelurile pentru aflarea identității bărbatului necunoscut.


Tânărul a fost găsit sub podul suspendat Clifton, având asupra sa mai multe obiecte ciudate. Se crede că el a  căzut de pe pod pe malul râului Avon în mai 1996, suferind traumatisme care au condus la deces, relatează Daily Mail.

Încercările de a-l identifica s-au dovedit zadarnice, în ciuda faptului că s-a găsit un pașaport în care exista o poză făcută cu ani în urmă. Organizația de caritate pentru persoane dispărute Locate International a publicat săptămâna aceasta noi imagini create de artistul criminalist Hew Morrison care indică modul în care ar fi putut arăta  bărbatul înainte de a muri.

Anchetatorii speră, de asemenea, ca obiectele pe care le avea la el în momentul tragediei să îi ajute la aflarea identității.

Între acestea se numără un pachet de țigări Slik Cut, o biblie, cartea „Utopia” a lui Thomas More, căreia îi lipsea o copertă și era marcată cu ștampila „proprietarea Consiliului West Glamorgan”.

De asemenea mai avea o bucată de carton pe care era scris „Am dormit prost, mulțumesc”, cartea „The Greatest Batman Stories”, o hartă a Marii Britanii, o pungă London Shopper și o hartă turistică. Vârsta lui era între 25 și 35 de ani.

Bărbatul necunoscut avea o înălțime de 1,82 m, era de culoare albă, cu păr castaniu, ochi albaștri. Avea și o aluniță distinctă pe obrazul stâng.

Purta blugi albaștri, un hanorac negru și o geacă de piele neagră, iar pe cap avea o șapcă din pânză în carouri.

S-a stabilit că a căzut de pe pod

Autoritățile cred că acesta ar fi putut face parte dintr-o comunitate care ocupa o zonă abandonată din Bristol.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button