Societate

Cele 600 de apartamente din Narcise. Lider PNL: Nu orice tânăr poate obține locuință

Secretarul general adjunct în Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, liberalul Victor Banța, îl acuză pe primarul Târgu-Jiului, Marcel Romanescu că duce o” campanie mincinoasă” în ceea ce privește cele 600 de apartamente care vor fi construite în cartierul Narcise.

Victor Banța susține că nu toți tinerii cu vârste cuprinse între 18-35 de ani pot obține unul din cele cele 600 de apartamente care vor fi construite în cartierul Narcise.

Secretar general adjunct în Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei afirmă că doar cei vulnerabili sau marginalizați ar îndeplini condițiile prevăzute în Planul Național de Redresare și Reziliență.

“Aceste apartamente se vor face, finanțarea există, derularea proiectului de investiții este în curs de către beneficiar, adică Primăria Târgu-Jiu, însă este mincinoasă, pentru că am văzut un afiș cu 600 de apartamente pentru tineri, iar în textul afișului scrie “Învităm tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani, cu domiciliul în Târgu-Jiu, și care nu dețin o locuință, să depună o solicitare la sediul primăriei pentru a intra în posesia unuia dintre cele 600 de apartamente noi”. Da, aceste locuințe se vor face. Problema e că nu orice tânăr, așa cum este în acel afiș preelectoral, poate să obțină o locuință. Dacă citim ghidul de finanțare, din componenta C10 PNRR, investiția I2, construirea de locuințe Z pentru tineri, observăm că sunt condiții care trebuiesc îndeplinite cumulative. Aceste condiții sunt: să fie incluse în atlasul zonelor marginalizate, adică este vorba de tineri marginalizați, care sunt incluși în acel atlas făcut de către Ministerul Muncii în colaborare cu Banca Mondială, cumulativ cu acele condiții pe care tinerii trebuie să le îndeplinească, care sunt pe afiș, dar mai este încă o condiție care ar putea fi cumulativ îndeplinită cu celelalte. Aceia să fie din grupuri vulnerabile”, a precizat liberalul.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button