News

Cum arată picioarele polițiștilor implicați în prinderea criminalului Emil Gânj

În timp ce România urmărește cu sufletul la gură capturarea individului acuzat de o crimă șocantă, în spatele acțiunilor oficiale se ascunde o realitate îngrijorătoare: polițiștii trimiși pe urmele fugarului sunt tratați ca niște simple piese într-un joc al aparențelor.

După două săptămâni de căutări extinse în mai multe județe, Sindicatul Europol trage un semnal de alarmă cu privire la modul haotic și lipsit de empatie în care sunt coordonate misiunile din teren. Imaginea picioarelor unui polițist după 31 de ore de patrulare prin mlaștini și păduri spune totul despre efortul supraomenesc depus de oamenii legii și despre lipsa totală de respect din partea celor care ar trebui să-i protejeze.

Mesajul dur transmis de Sindicatul Europol scoate la iveală un tablou trist: polițiști obosiți, neechipați corespunzător, trimiși „la nimereală”, fără hrană, fără apă, și fără un plan concret de capturare.

În spatele filtrelor, dronelor și comunicatelor oficiale se află, de fapt, sacrificiul tăcut al celor din linia întâi.

„Așa arată picioarele unui coleg după 31 de ore de căutări în teren, desfășurate pe raza județului Mureș. Și nu, nu este normal să vedem așa ceva!

Nu este normal să-ți bați joc de oameni, trimițându-i în mlaștini, păduri și teren accidentat, fără niciun echipament de protecție!

Nu este normal ca acești oameni să fie ținuți peste 20 de ore în condiții de efort fizic extrem, pe dealuri, munți și văi, în timp ce ai la dispoziție drone și elicoptere, pe care instituția le arată publicului doar în postări de PR pe rețelele sociale – în încercarea de a acoperi incompetența managerială și incapacitatea reală de a coordona capturarea unui criminal.

Nu este normal să nu îți pese de polițiștii implicați în căutări desfășurate pe parcursul a zeci de ore – mulți dintre ei provenind din structuri neoperative sau fără experiență în munca de teren – și să ignori faptul că nu au nici mâncare, nici apă potabilă, spunându-le pur și simplu să se „descurce” în teren.

Nu este normal să trimiți polițiști „la nimereală” în zone în care nu există niciun indiciu că s-ar afla fugarul, doar pentru a „bifa” un număr de acțiuni și a raporta formal un volum de „căutări”.

Este profund neprofesionist să nu ai niciun plan clar, nicio strategie coerentă care să urmărească obiectivele firești într-o astfel de situație: localizarea, izolarea și capturarea infractorului.

Faptul că totul se rezumă la a disloca sute de polițiști în mod aleatoriu, în diferite zone, fără acoperire și fără analiză, pentru ca mai apoi aceștia să revină în punctele de plecare, lăsând spații deja periate complet descoperite, este dovada clară că șefii care coordonează aceste acțiuni nu au nici experiența, nici competența necesară pentru a organiza eficient o misiune de o asemenea gravitate”, au transmis reprezentanții Sindicatului Europol.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button