Ce se întâmplă cu heliportul din Târgu-Jiu
Heliportul de pe Insulița din Târgu-Jiu încă nu a primit toate avizele pentru a putea fi dat în folosință și pe timp de noapte.
Constructorul a finalizat balizarea heliportului din Târgu-Jiu, la sfârșitul lunii martie, însă trebuie să obțină zeci de avize înainte să fie predat Consiliului Județean Gorj.
Primarul Marcel Romanescu speră că, în această vară, heliportul să fie funcţional și pe timp de noapte.
“V-aș minți, astăzi, să vă spun un termen exact, pentru că atât timp cât ajunge la aproape 30 de avize pe care trebuie să le luăm, nu noi, constructorul care a realizat acea lucrare, este suficient, la un moment dat, ca o autoritate sau o instituție să nu-ți dea avizul în termenul legal sau să prelungească răspunsul pentru acest aviz și toată documentația nu poate fi validată. Noi sperăm, așa cum am procedat și noi de fiecare dată, ca în maxim 60 de zile să primim acele avize pentru funcționarea heliportului. Dar este un termen pe care noi, în momentul de față, ni l-am impus. Vedem exact ce se va întâmpla. Eu vreau să cred în vară heliportul va fi funcţional și așa cum am declarat, nu rămâne în administrarea primăriei municipiului Târgu-Jiu, ci va fi transferat Consiliului Județean, pentru a-l folosi spitale din județul Gorj, nu doar spitalul din Târgu-Jiu, dar Consiliul Județean gestionează, în momentul de față, în mare parte spitale care se află pe raza județului Gorj”, a declarat edilul.