News

Ce mesaj a postat Mihaela Popa, cu o zi înainte să plonjeze cu mașina în Olt

Marți, în data de 4 februarie 2025, un accident cumplit a avut loc în comuna Racovița, județul Vâlcea. Mihaela, tatăl ei și nepoțelul de 5 ani s-au urcat în mașină și au plecat către o spălătorie auto. Pe drumul de întoarcere spre casă, șoferița a pierdut controlul volanului și a ajuns pe contrasens. Autoturismul a rupt o balustradă și a plonjat în râul Olt.

Cu doar o zi înainte de accident, Mihaela Popa a făcut o postare emoționantă pe rețelele de socializare. Tânăra a distribuit o fotografie cu o pernă pe care era scris un mesaj special pentru mama sa.

„Mamă, dacă viața ta ar depinde de iubirea pe care ți-o port, ai fi nemuritoare”, a fost mesajul postat de Mihaela Popa pe Facebook.

Mihaela Popa provenea dintr-o familie numeroasă, cu 12 frați. Venise recent din Germania, în concediu, pentru a-și vizita rudele din Județul Vâlcea. Din păcate, nu a apucat să se bucure prea mult timp de timpul petrecut cu apropiații. Una dintre surorile sale a povestit, cu o mare durere în suflet, ultima convorbire cu tatăl său.

„Tatăl şi fiica să moară în acelaşi accident… dezastru! Ieri la ora 14.00 am vorbit cu ea, am vorbit cu tata și azi-noapte am auzit că a murit. Nu-mi vine să cred. La 02.00 am sunat la UPU Sibiu să întreb de tata. Sora mea a murit la Vâlcea, iar tata și nepoțelul au fost duși la spital la Sibiu. Am sunat azi-noapte, sunt fiica lui Popa Nicușor și vreau să știu starea lui. Din păcate, mi-au spus că tata a decedat. Mi-a rupt sufletul… După 2 ore am auzit că a murit și sora…”, a spus sora Mihaelei, potrivit vocea-valcii.ro.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button