Florin Salam, soțul gorjencei Roxana Dobre, a dezvăluit, de curând, că s-a confruntat și încă se confruntă cu dependența de alcool și, cităm ”alte prostii”, nespecificând la ce se referă, iar pentru asta a apelat la ajutorul medicilor.
”Regele manelelor” a recunoscut, în podcastul lui Bursucu de acum câteva săptămâni, că singura soluție pentru ca să nu mai pună gura deloc pe alcool sau să se ferească de vicii a fost una radicală.
Este vorba despre o injecție care poate scăpa pacienții de dependența de alcool sau substanțe interzise. O soluție care vine cu prețul vieții.
Conform declarațiilor lui Florin Salam, dacă în timpul tratamentului cu Vivitrol (aceasta e denumirea respectivei injecții) calcă din nou strâmb poate să ajungă legumă sau chiar să moară.
„Injecția mi-a stopat tot ce înseamnă băutură, prostii. De acolo sunt alt Florin Salam. Greșind, după injecția asta îți pierzi viața. Sau devii legumă, în cel mai bun caz. Injecția asta o faci numai dacă accepți să semnezi pe proprie răspundere. Pentru că tu de acolo pleci sănătos, dar în fiecare lună vei fi controlat.
Trebuie să te duci o dată pe lună acolo. Eu am semnat, că dacă greșesc, da, da, da… Riști să îți pierzi viața. Dacă n-ajungi la chestia asta nu reușești, mă. Ori da, ori nu! Aici n-ai cale de mijloc”, spunea Florin Salam în apariția sa de pe YouTube, unde a spus că e complet renovat.
Tratamentul cu Vivitrol nu este pentru oricine. Injecția e recomandată după mai multe analize medicale. Este complet interzisă persoanelor care au afecțiuni hepatice, adică în cazul acelor pacienți care au deja ficatul afectat din cauza alcoolului.
Pacienții care urmează tratamentul cu Vivitrol, cum este cazul lui Florin Salam, nu trebuie să consume opioide, alcool și nici anumite tipuri de pastile despre care sunt înștiințați de către medic. În mod firesc, înainte de acest tratament se face o cură de detoxifiere. Însă, pot fi și excepții.
Dacă medicul decide că nu trebuie finalizată mai întâi detoxifierea, poate administra Vivitrolul doar într-o unitate medicală sub strictă supraveghere. Sevrajul brusc poate fi sever și necesita spitalizare, scrie fanatik.ro.