Ce candidatură își va asuma la parlamentare. Anunțul liderului PNL Gorj
Președintele PNL Gorj, senatorul Ion Iordache, nu exclude o candidatură la Camera Deputaților, la alegerile parlamentare din 1 decembrie.
Ion Iordache afirmă că, la parlamentarele din acest an, își va asuma o candidatură acolo unde se va da cea mai grea bătălie.
Senatorul afirmă că unii dintre colegii săi i-au transmis că lupta cea mare se va da la Camera Deputaților. O decizie privind o candidatură a sa se va lua în perioada următoare.
Ion Iordache afirmă că este posibil ca, săptămâna aceasta, în cadrul Biroului Politic Județean să se stabilească listele la parlamentare, urmând ca, ulterior, să fie anunțați candidații.
“Am discutat doar de principiu, pentru că listele la parlamentare trebuie să aibă susținere largă a primarilor și, după aceea, bineînțeles a Biroului Politic Județean. Așa cum am mai spus-o, voi merge acolo unde consideră colegii mei că este cea mai grea bătălie. Într-adevăr, sunt colegi care mi-au semnalat că bătălia cea mai grea este acolo unde sunt președinții de partide, adică la Camera Deputaților. Părerile sunt împărțite, dar vom face calculele care credem că sunt cele mai bune pentru județ, pentru gorjeni și pentru o reprezentativitate cât mai mare a filialei noastre la nivel parlamentar. Am spus că decizia o iau în urma discuției pe care o vom avea. Este posibil ca în această săptămână să avem Biroul Politic Județean și să luăm și aceste decizii, pentru că vrem să nu întârziem, deja să anunțăm lista de candidați”, spune liderul liberalilor gorjeni.