Un bărbat de 33 de ani, din Târgu Jiu, a fost depistat de polițiști conducând un ansamblu rutier fără a deține permis corespunzător. În plus, remorca nu avea asigurare RCA, ceea ce a dus la sancționarea proprietarului și retragerea plăcuței de înmatriculare. Polițiștii au deschis dosar penal și continuă cercetările.
“La data de 10 martie 2025, polițiști din cadrul Poliției Orașului Târgu-Cărbunești, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au depistat în trafic un bărbat, de 33 de ani, din Târgu Jiu, în timp ce conducea pe DN 67B Târgu-Cărbunești un ansamblu format din autoutilitară și remorcă fără a deține permis de conducere cu categorie corespunzătoare.
Totodată, s-a constatat faptul că pentru remorcă nu exista poliță RCA obligatorie încheiată, fapt pentru care proprietarul a fost sancționat contravențional conform Legii 132/2017, iar plăcuța de înmatriculare a fost retrasă.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.