Un bărbat de 30 de ani din județul Gorj a fost condamnat de Tribunalul Gorj, în primă instanță, la 5 ani și 8 luni de închisoare, pentru trafic de persoane, spălare de bani și alte infracțiuni.
El este acuzat că, timp de aproape 8 ani, a exploatat o tânără folosind metoda „loverboy”, forțând-o să practice prostituția în orașele Gloucester și Bristol din Marea Britanie.
Potrivit anchetatorilor, între 2015 și martie 2023, bărbatul a convins victima să intre într-o relație sub promisiunea că se vor căsători, pentru a o determina ulterior să se prostitueze.
În realitate, tânăra a fost constrânsă prin violență fizică și amenințări să continue această activitate, iar toate veniturile obținute – estimate la aproximativ un milion de euro – au fost însușite de inculpat.
Banii au fost spălați prin achiziționarea de imobile puse pe numele unor membri ai familiei, iar ulterior aceste bunuri au fost vândute prin persoane interpuse. Deși oficial nu avea nicio sursă de venit, inculpatul Stolojanu ducea o viață de lux, abandonând locul de muncă anterior, într-un fast-food.
Instanța l-a obligat pe inculpat să plătească victimei daune materiale în valoare de 604.156 euro și daune morale de 20.000 de euro, sumele urmând să fie achitate la cursul valutar din ziua plății.
Hotărârea nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.