Câte persoane au semnat petiția inițiată de Iulian Popescu
Peste 2200 de persoane au semnat petiția inițiată de liberalii din Târgu-Jiu împotriva vânzării unei suprafețe din insulița de pe râul Jiu.
O suprafață de 15.000 mp din insulița de pe Jiu va fi supusă evaluării în vederea vânzării către omul de afaceri care deține baza de agrement și corturile de nunți, conform unei hotărâri a consiliului local.
PNL Târgu-Jiu a reacționat, opunându-se acestui proiect, pe motiv că insulița este un obiectiv principal al orașului și nu trebuie înstrăinat. Președintele organizației municipale, Iulian Popescu, a inițiat o petiție online împotriva vânzării insuliței. Până în prezent, a fost semnată de peste 2200 de persoane.
“Mai avem câteva zile, măcar, de așteptare pentru ca toți cei interesați să-și poată exprima punctul de vedere pentru blocarea acestei tranzacții care nu este deloc oportună pentru comunitatea din Târgu-Jiu. Sunt foarte mulți oameni care, acum, află de această petiție și sunt dornici să-și asume acest mesaj către actuala conducere a primăriei. Mai avem câteva zile, pentru că în fiecare zi semnăturile curg, nu s-au oprit și estimăm că ele o să fie la un număr mult mai mare, ultima dată când am verificat erau undeva la 2200. Nu am stabilit un target, dar este clar că o parte importantă a populației municipiului Târgu-Jiu și a celor care au o legătură cu Târgu-Jiu și sunt de aici la origini sunt clar în favoarea acestei tranzacții și păstrării lucrurilor așa cum sunt. A vinde elementele simbol patrimoniul orașului Târgu-Jiu nu este deloc oportună. Discut cu mulți primari din țară și toți cei care sunt destoinici, care au această viziune de a lăsa lucruri frumoase în urmă pentru comunitatea pe care o păstoresc, este că toți își doresc să reîntregească patrimoniul orașului după acești ani de după Revoluție în care știm foarte bine că s-au vândut terenuri, s-au retrocedat și multe zone ale orașelor au fost, într-un fel, fărâmițate”, spune Iulian Popescu.