Câte kilograme are soția unuia dintre cei mai cunoscuți afaceriști cu origini gorjenești. ”Nu sunt chiar aşa de slabă”
Valentina Pelinel este o apariție extrem de plăcută. Blonda arată impecabil. Soția afaceristului gorjean Cristi Borcea a dezvăluit, pentru okmagazine.ro, câte kilograme are, dar și cum reușește să își mențină silueta.
”Nu sunt chiar aşa de slabă. Am 64 de kilograme acum. E silueta la care mă simt eu bine, cu care sunt obişnuită. Am şi eu momente când mă mai îngraş şi, la 2-3 kilograme în plus, nu mă încap pantalonii, mă enervez. (…) Am avut şi mai puţin, cel mai puţin am avut 59 de kilograme.
Astăzi nu mi-aş mai dori să fiu aşa, pentru că am o altă vârstă şi o altă conformaţie. Nu mai încap în hainele de-atunci, dar nici nu-mi mai doresc. Dar vreau să încap în continuare în cele pe care le am acum”, a declarat Valentina Pelinel.
Aceasta a spus și cum se întreține:
”Da, fac de toate şi îmi place să încerc orice terapie, orice aparat sau orice cremă apare.Sunt foarte organizată şi chiar îmi acord timp şi mie, îi acord timp şi soţului, le acord timp și copiilor, îmi fac şi treburile, am timp să fac şi sport. Dacă eu nu sunt bine, nici cei din jurul meu nu sunt bine”.
Valentina Pelinel a explicat că atunci când era manechin nu obișnuia să meargă la saloane pentru a recurge la aparatura de întreținere corporală:
”Să ştii că nu foloseam. De-abia când am revenit în ţară am făcut cunoştinţă cu aparatura de întreţinere corporală. Când activam ca manechin, nici nu aveam timp de aşa ceva, agitaţia era cel mai bun arzător de calorii. Eram toată ziua în avioane, la shooting-uri şi, la 20 şi ceva de ani, ce aparatură îţi trebuie?”.