Va mai funcționa UATAA la iarnă? Ce spune primarul de la Motru
Uzina de Agent Termic și Alimentare cu Apă Motru are nevoie, și în acest an, de bani de la guvern pentru a putea funcționa pe timp de iarnă.

Uzina de Agent Termic și Alimentare cu Apă se confruntă cu probleme financiare, unele generate de faptul că asociațiile de proprietari nu-și achită datoriile. La ultima ședință de îndată Consiliul Local a aprobat acordarea a 8oo de milioane de lei pentru plata a o parte din salariile restante de două luni ale angajaților UATAA. Primarul Cosmin Morega spune că “fără sprijin din partea guvernului pentru pierderile induse din care să poată fi asigurat cărbunele și păcura pe perioada de iarnă uzina nu va putea rezista.
„Luni am avut o ședință de îndată și am venit în sprijinul cetățenilor, al angajaților de la UATAA, care nu și-au primit salariile de două luni. Am renunțat, ca și anul trecut, la alte investiții, pentru a putea să le acord aproximativ 801 mii lei (8,01 miliarde lei vechi). Nu știu dacă este de ajuns pentru restanțele salariale, dar am făcut tot ce am putut omenește pentru acești oameni.Cu toate că UATAA are de justificat către Primăria Municipiului Motru bani primiți în avans pentru cărbune și păcură, în decursul anului trecut undeva la 3 milioane de lei (30 miliarde lei vechi) este clar că fără sprijin din partea Guvernului, pentru acele pierderi induse, din care să putem asigura cărbunele și păcura pentru perioada de iarnă, nu vom putea rezista. Populația, în continuare, parcă nu conștientizează că trebuie să plătim cu toții. Este adevărat că o parte dintre oameni, de bună-credință, și-au plătit, dar dacă ajung să adun doar 2, 3 sau 4 mii de lei de la 17 asociații într-o zi în condițiile în care valorile cheltuielilor sunt de ordinul miliardelor este prea puțin și nu vom putea rezista. Când facturezi sau colectezi 1,5 miliarde și ai cheltuieli de 10 miliarde într-o lună, este clar că asta nu va duce la ceva bun în viitor”, spune edilul.





