Societate

Casa de Cultură a Sindicatelor din Târgu-Jiu. Noi vești legate de modernizare

Lucrările de modernizare a Casei de Cultură a Sindicatelor din Târgu-Jiu vor fi scoase, din nou, la licitație de Compania Națională de Investiții.

Compania Națională de Investiții a achitat proiectarea și studiul de fezabilitate pentru modernizarea Casei de Cultură a Sindicatelor din Târgu-Jiu, urmând ca după ce va fi desemnat constructorul pentru execuție să fie demarate efectiv lucrările. Primarul Târgu-Jiului, Marcel Romanescu, speră să nu apară contestații la licitația pe care o va organiza Compania Națională de Investiții. Dacă lucrurile vor merge conform planului, modernizarea casei de cultură ar trebui finalizată în anul 2024. CNI a fost nevoită să scoată a doua oară la licitație modernizarea Casei de Cultură a Sindicatelor din Târgu-Jiu din cauza creșterii prețului la materialele de construcții. Valoarea inițială era de 13 milioane de lei, iar acum s-a ajuns la 38 de milioane de lei. “Noi sperăm ca licitația să nu aibă cumva contestații, pentru că ne putem aștepta la aceste contestații. Nu se organizează de către primăria municipiului Târgu-Jiu. Este un obiectiv finanțat de CNI și toată procedura de licitație, ca și în prima etapă, se desfășoară de către Compania Națională de Investiții. Ne bucurăm că am finalizat toate documentele necesare, în așa fel încât CNI, în perioada imediat următoare, să poată să reia licitația doar pentru execuție. Prima licitație a fost proiectare cu execuție, a fost achitată partea de proiectare de către Compania Națională de Investiții, iar acum se va scoate la licitație doar execuția lucrărilor de la Casa de Cultură a Sindicatelor. A fost nevoie de o a doua licitație, pentru că din studiul de fezabilitate realizat iniţial, la proiectare s-au constatat anumite modificări la tarife, și aici trebuie să ne aducem aminte că a fost perioada 2021-2022 în care prețurile la materialele de construcții au crescut, iar după evaluarea făcută la proiect, valoarea proiectului crește substanţial. S-au luat în vedere prețurile la momentul în care s-a realizat proiectarea. Și atunci, necorelându-se studiul de fezabilitate cu proiectarea, a trebuit ca cele 2 documente esențiale, pentru a putea scoate la licitație să le aducem în parametrii din acest moment. S-a și finalizat acest studiu de fezabilitate, în acest moment CNI are toate documentele necesare să poată demara licitația pentru execuția lucrărilor. Aici nu mai e o perioadă de așteptare, e doar execuție, se dă ordin de începere și avem termen 12 luni pentru finalizarea lucrărilor. Normal ar fi ca în 2024 Casa de Cultură să fie funcțională”, spune edilul.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button