Societate

Contestații pentru execuția lotului 6 al drumului expres Craiova – Târgu Jiu. Reacția ministrului

Licitația pentru execuția lotului 6 al drumului de mare viteză Craiova – Târgu Jiu a fost contestată.


Contractul cu firma care a câștigat licitația pentru execuția lotului 6 al drumului de mare viteză Craiova – Târgu Jiu nu poate fi semnat deocamdată din cauza contestațiilor depuse. Potrivit ministrului interimar al Transporturilor, Radu Miruță, termenul legal de soluționare a acestora este de 20 de zile. Oficialul a precizat că există finanțare asigurată pentru lotul 6 (Târgu Jiu – Târgu Cărbunești).

„S-a luat o decizie strategică în ceea ce privește primul tronson, adoptată acum două săptămâni. Proiectul era blocat de ani de zile și se tot discuta în echipe care făceau doar promisiuni fără a rezolva problema. A fost scos din sertar și s-a încheiat atribuirea. Se va începe cu capătul dinspre Târgu Jiu. S-au depus contestații, iar termenul normal de soluționare la Ministerul Transporturilor este de 20 de zile. Decizia de a se acorda finanțarea pentru acest prim capăt este deja luată. Odată început, înseamnă practic spargerea gheții pentru întregul drum expres; nu s-a mai văzut nicăieri în lume să înceapă un drum și să rămână în suspans, fără a fi continuat. Provocarea este de a trece de la vorbe la fapte, pentru că nicio declarație politică nu toarnă asfalt. Asfaltul se toarnă prin semnararea și deblocarea unui contract, ceea ce tocmai s-a întâmplat pentru capătul dinspre Târgu Jiu”, a conchis ministrul.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button