Candidat independent la Primăria Târgu-Jiu? Cine ar putea intra în bătălia electorală
Consilierul municipal, exclus din PSD, Eduard Lădaru, anunță că ia în calcul o candidatură ca independent la Primăria Târgu-Jiu.
Eduard Lădaru a fost, în ultimii ani, unul dintre cei mai vehemenți contestatari ai primarului Târgu-Jiului, Marcel Romanescu.
După ce liderii PSD Gorj au decis să-l aducă pe edilul municipiului în Partidul Social Democrat, consilierul municipal social a lansat o serie de acuzații la adresa conducerii, în urma cărora a fost exclus din partid.
Acum, Eduard Lădaru anunță că ia în calcul o candidatură ca independent la Primăria Târgu-Jiu în alegerile locale din 9 iunie.
“Nu m-am decis încă ce voi face, dar iau în calcul foarte serios să candidez independent la funcția de primar al municipiului Târgu-Jiu, pentru că eu cred că, în acest moment, electoratul are nevoie de un om pe care să-l voteze la funcția de primar al municipiului Târgu-Jiu și nu are nevoie de un partid în mod neapărat. Cred că, în acest moment, electoratul nu mai are încredere în partide politice în general și, atunci, vor vrea să voteze omul. Și eu consider că eu am demonstrat, prin funcția de consilier local pe care o am și am avut-o timp de aproape 8 ani, că știu să reprezint alegătorii în consiliul local al municipiului Târgu-jIu și că-i reprezint într-adevăr pe alegători și nu reprezint diverse grupări de interese, așa cum se întâmplă în cazul domnului primar Marcel Romanescu. Șansele mele sunt acelea pe care mi le acordă electoratul în momentul în care va ieși la vot. Cred că oamenii s-au săturat de primari ca Marcel Romanescu, care se comportă ca niște persoane de moravuri ușoare, trecând de colo colo doar pentru a-și asigura accesul la bugetul public și a-și asigura îmbogăţirea propriei persoane și înavuțirea din bugetul public al municipiului Târgu-Jiu”, a precizat Eduard Lădaru.