Campanie de responsabilitate în Gorj: Sterilizări și microcipări gratuite pentru câini și pisici, la Turceni și Târgu Jiu
Turul județului Gorj continuă cu o nouă etapă a campaniei de sterilizări și microcipări gratuite pentru animalele de companie. În zilele de 29 și 30 aprilie, echipa Pro Animals va fi prezentă în Turceni, oferind servicii gratuite pentru câini și pisici de rasă comună.
Acțiunea are scopul de a reduce numărul animalelor abandonate și de a promova un comportament responsabil în rândul cetățenilor. Intervențiile sunt total gratuite, dar se realizează doar pe bază de programare prealabilă.
Pentru a înscrie animalele, proprietarii trebuie să trimită un SMS la 0748 128 129, menționând localitatea, specia și numărul de animale. De exemplu: „Turceni – 2 câini și 1 pisică” sau „Târgu Jiu – 3 pisici”.
Campania continuă și în municipiul Târgu Jiu, iar organizatorii încurajează cât mai mulți locuitori să profite de această oportunitate pentru binele animalelor și al comunității.