Calendarul oficial pentru concursul de admitere la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”
Candidaţii care doresc să urmeze programele de studii universitare de licenţă organizate de Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” pot depune cererea de înscriere la concurs până pe 28 iulie, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică.
La Academia de Poliţie – Facultatea de Poliţie programul de studii ‘Ordine şi siguranţă publică’ au fost scoase la concurs, la învăţământ cu frecvenţă, 330 de locuri la specialitatea Poliţie, 100 pentru Poliţie de frontieră şi 60 specialitatea jandarmi, iar la învăţământ cu frecvenţă redusă, pentru cele trei specializări, au fost scoase 50 de locuri în total, informează un comunicat al IGPF transmis, vineri, AGERPRES.
Pentru programul de studii universitare „Drept”, specializările Poliţie, Poliţie de frontieră şi jandarmi au fost scoase la concurs 190 de locuri pentru forma de învăţământ cu frecvenţă şi 100 pentru învăţământ la distanţă.
Pentru a ocupa unul dintre aceste locuri, candidaţii transmit cererea-tip, exclusiv în format electronic, la adresa de e-mail a unităţii de recrutare, însoţită, după caz, de consimţământul privind solicitarea extrasului de pe cazierul judiciar de către unitatea de recrutare.
Potrivit calendarului de desfăşurarea a concursului, documentele pentru constituirea dosarului de recrutare se depun până la data de 9 august 2024.
Evaluarea psihologică va avea loc până la data de 7 august 2024, potrivit planificării întocmite de către unităţile cu atribuţii de recrutare.
Taxa de înscriere la concurs se achită de către candidaţii declaraţi apt psihologic până la data de 9 august 2024 (data operaţiunii bancare).
În ceea ce priveşte probele de concurs, evaluarea performanţelor fizice va avea loc în intervalul 20 – 29 august, iar evaluarea cunoştinţelor în data de 31 august 2024, la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza.
În data de 1 septembrie 2024 va avea loc afişarea rezultatelor la proba scrisă, iar în perioada 1-2 septembrie pot fi depuse contestaţii, exclusiv online, la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”. Soluţionarea contestaţiilor se va face pe 3 septembrie.
Examinarea medicală va avea loc în intervalul 5 – 27 septembrie, iar pe 27 septembrie va avea loc afişarea rezultatelor finale ale candidaţilor declaraţi admişi.