NewsSocietate

Burduja e „zen” și deloc îngrijorat după alunecările de teren de la Cariera Tismana a CE Oltenia

În urma ploilor abundente din ultima perioadă care au provocat mai multe alunecări de teren, Ministerul Energiei a fost nevoit să dispună retragerea de urgență a utilajelor din exploatările de lignit din zona Tismana.

„Ministerul Energiei adresează publicului asigurări că nu există niciun motiv de îngrijorare. Astfel de fenomene de instabilitate sunt specifice exploatărilor miniere de suprafață și sunt gestionate conform unor proceduri stricte, menite să elimine orice risc pentru angajați și infrastructură”, se arată într-un comunicat transmis de instituția condusă de ministrul Sebastian Burduja.

Alunecările de teren din weekendul trecut s-au produs în zonele de excavare Tismana I și Tismana II, care fac parte din Unitatea Minieră de Cariere (UMC) Rovinari – o arie cunoscută pentru vulnerabilitatea geologică.

Terenul este supravegheat constant încă din 2017, însă vremea severă a accentuat instabilitatea solului, ceea ce a impus evacuarea utilajelor.

„Precipitațiile recente au dus la tasări, fisuri în sol și modificarea naturală a unghiului de lucru, afectând stabilitatea echipamentelor miniere”, a precizat Ministerul Energiei.

 

Potrivit autorităților, nu s-au raportat victime sau incidente care să pună în pericol siguranța angajaților ori a echipamentelor.

Conducerea Complexului Energetic Oltenia a acționat prompt, trimițând echipe tehnice specializate pentru a evalua situația și a iniția lucrări de stabilizare a frontului de lucru. De asemenea, au fost demarate acțiuni de reparație a benzilor transportoare avariate.

Pentru a asigura continuitatea livrărilor de lignit către Termocentrala Rovinari, s-a recurs la creșterea temporară a producției din carierele Pinoasa și Roșia, cu un plus estimat de aproximativ 1.000 de tone zilnic. Ministerul preconizează că banda transportoare afectată va fi complet funcțională până la data de 26 iunie 2025.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button